Conecteaza-te cu noi

Eveniment

Impresionant premiu de 600.000 de euro pentru o companie din Cluj, ce a creat un software revoluționar pentru optimizarea tratamentului cancerului

Published

on

Synaptiq, compania clujeană de software medical ce a dezvoltat soluția revoluționară Mediq pentru eficientizarea tratamentului cancerului, obține o nouă rundă de investiții în valoare de 600.000 de euro.

Parte din investiție, în valoare de 160.000 de euro, este disponibilă pe platforma SeedBlink, oferind posibilitatea investitorilor de a subscrie cu orice sumă începând de la 2.500 euro și de a primi acțiuni în Synaptiq, evaluată la această rundă la un total de 4,8 milioane de euro (pre-money). Ceilalți 440.000 de euro din această rundă de investiții în Synaptiq au fost deja subscriși de investitorii din etapele anterioare de finanțare, inclusiv noul partener Fortech Investments.

Fondul de investiții Fortech Investments, înființat recent la Cluj, asigură cea mai mare parte a finanțării obținute de compania de tehnologie medicală Synaptiq în această rundă, alăturându-se astfel celorlalți acționari majori ai proiectului: Cleverage VC, Gapminder VC și investitorul de tip angel, Daniel Istrate. Înființată în 2020, tot la Cluj, Synaptiq a atras încă din primul an o rundă de investiții pre-seed în valoare de 250.000 de euro. Ulterior, compania a primit un grant nerambursabil în valoare de 158.000 de euro de la fondul norvegian Innovation Norway.

Banii adunați în primii doi ani au fost utilizați pentru dezvoltarea unei versiuni complete a soluției software, care a fost deja implementată și testată în opt clinici medicale de radioterapie. Actuala rundă de investiții, în valoare de 600.000 de euro, va fi folosită pentru finalizarea certificării europene a soluției Mediq și pentru realizarea studiului clinic complet necesar autorizării, permitând astfel implementarea soluției Synaptiq în clinici de radioterapie din toată Europa, în paralel cu adăugarea unor funcționalități suplimentare în aplicație.

Mediq este o soluție tehnologică de înaltă precizie și performanță, bazată pe prelucrarea datelor din imagistica medicală cu ajutorul inteligenței artificiale. Dezvoltată în colaborare cu medici reputați și clinici prestigioase, soluția reduce timpul de identificare și deliniere a organelor la risc și a tumorilor, de la o medie actuală de 2-4 ore, la maximum 5 minute.

Compania Synaptiq oferă o soluție revoluționară în lupta împotriva cancerului, iar prin investiția în această companie, puteți să faceți o diferență reală în viețile oamenilor. Fondurile strânse vor fi utilizate pentru a extinde accesul la un tratament corespunzător, îmbunătățind astfel șansele de vindecare ale multor persoane afectate de această boală.

„Invităm toți investitorii să se alăture misiunii noastre de a construi un viitor mai bun pentru oamenii pe care îi iubim”, a declarat Dragos Dușe, fondator și CEO al Synaptiq, în timpul rundei de finanțare de pe platforma SeedBlink.

Valentin Filip, partenerul principal al Fortech Investments, a explicat că Synaptiq a atras atenția lor de la începutul demersului lor în industria HealthTech, iar investiția lor în această companie reflectă angajamentul lor de a sprijini inovația și de a face o diferență semnificativă în viața oamenilor afectați de cancer.

„La conferința ESTRO din 2022, am avut ocazia să întâlnesc echipa de la Synaptiq. A fost o plăcută surpriză să descopăr că sunt singura companie românească prezentă la una dintre cele mai mari conferințe de radioterapie din Europa.

Pe măsură ce i-am cunoscut mai bine, am aflat despre scopul lor nobil și motivația puternică care îi conduce, fapt ce m-a făcut să am încredere că vor avea succes. Cu o echipă impresionantă de specialiști motivați, sunt capabili să creeze un software complex și util.

Le doresc mult succes în strângerea de fonduri și aștept cu nerăbdare să colaborez în continuare cu ei”, afirmă dr. Vlad Ștefan, Director Executiv al Secției de Radioterapie a Clinicii Neolife București.

Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *