Știri locale pentru Cluj-Napoca
CLUJ-NAPOCA ONLINE
Informatii despre Cluj-Napoca și jud. Cluj
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:



Pasii pentru „premiul“ de 1.000 de euro : Stiri Cluj
Lu 09 iun 2008 13:16:32 +0300


Pasii pentru „premiul“ de 1.000 de euro : Stiri Cluj
Stiri Cluj : monitorul va prezinta cerintele pentru obtinerea primei de la stat .

Prima de instalare in valoare de 1.000 de euro o pot primi doar somerii indemnizati care se angajeaza in cele din urma in alta localitate decit cea in care sint domiciliati. Suma de bani le va fi platita de stat doar celor care prezinta dovada mutatiei si un contract de munca semnat pe o perioada de minimum 12 luni.

Prima in bani pentru noii angajati


Statul ii premiaza pe cei care fac eforturi sa-si gaseasca un loc de munca
Beneficiarii primei de instalare in valoare de 1.000 de euro pot fi doar somerii indemnizati, cu studii incheiate, care isi schimba domiciliul si se angajeaza pe o perioada de minimum 12 luni de zile. Astfel, studentii clujeni care isi finalizeaza studiile pot primi aceasta prima „doar dupa ce isi schimba domiciliul si se inscriu la somaj. Apoi, din someri indemnizati trebuie sa devina angajati cu un loc de munca stabil pe o perioada minima de 12 luni“, potrivit directorului Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, Daniel Don. Un detaliu important consta in faptul ca cei care apeleaza la prima de instalare trebuie sa fie someri la data in care isi fac mutatia. O alta conditie, conform articolului 74 din legea 76/2002, este ca localitatea in care se face mutatia sa fie situata la o distanta mai mare de 50 de kilometri fata de domiciliul stabil. Articolul 75 al aceleiasi legi spune ca prima de in-stalare este acordata din bugetul asigurarilor pentru somaj si este egala cu nivelul a sapte salarii minime brute pe tara in vigoare la data in-stalarii. In conformitate cu noile prevederi ale legislatiei, incepind cu luna iulie, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de 540 de lei lunar. Astfel, de la data mentionata, prima pe care aplicantii o vor obtine in momentul in care se vor inscrie in evidenta AJOFM Cluj va fi de aproximativ 1.000 de euro. Aplicantii pot depune copia dupa actele de somaj, contractul individual de munca si fisa de mutatie la registratura din cadrul AJOFM Cluj in maxim 1 an de zile dupa ce au devenit angajati.

Avantaje pentru ambele parti

Daniel Don sustine ca prin prisma acordarii acestei prime, statul beneficiaza la rindul sau de mai multe avantaje. Unul dintre ele este ca nu se mai platesc indemnizatiile de somaj persoanelor care isi gasesc un loc de munca, avind in vedere ca prima de instalare valoreaza mai putin decit sumele de bani acordate somerilor pe o perioada de 1 an de zile. Pe de alta parte, persoanele sint indemnate sa isi gaseasca un loc de munca, iar intr-un fel sint „premiate“ pentru acest lucru. „Dupa ce o persoana se angajeaza nu mai acordam somaj si pina la urma tot noi cistigam. Prima de instalare reprezinta, de fapt, o prima de mobilitate: omul se duce dupa locul de munca“, explica Don. In cazul in care angajatii nu respecta clauzele contractuale si renunta la locul de munca inainte de implinirea celor 12 luni, legea ii obliga sa returneze banii incasati din prima de instalare. In prezent, conform reprezentantilor Agentiei, la nivelul judetului Cluj doua persoane sint considerate debitoare, incalcind normele legislative, fiind obligate sa returneze suma de bani primita de la stat. Conform articolului 76 din legea 76/2002, „angajatii au obligatia de a restitui integral sumele primite cu titlu de prima de incadrare neimpozabila sau prima de instalare conform articolelor 74 si 75, in situatia in care raporturile de munca sau de serviciu inceteaza intr-o perioada mai mica de 12 luni de la data incadrarii in munca“. Numarul de persoane inscrise in evidenta AJOFM Cluj si care au beneficiat de aceasta prima in anul 2007 este de 32, suma relativ mica in comparatie cu ocuparea fortei de munca la nivelul judetului.


Sursa : Monitorul de Cluj


Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group

Pasii pentru „premiul“ de 1.000 de euro : Stiri Cluj




Curs valutar:




Alte stiri:



Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti